Eminescul vazut de Eminescu.

Eminescu privindu-se ȋn oglinda textului tiparit pentru prima data. Un acteon vȋnat de proprii lui cȋini.

Dupa spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândita în asa fel încât sa apara de Craciun, cu scopul de a-i face o surpriza autorului, stiind ca proiectul initial luase sfârsit pe neasteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea.

De-atunci se tot aude ca ''Emineasca e o limba moarta'' ?

Initial, volumul s-a numit: ''ANUL EMINESCU''.

Apoi, a devenit '' De la EminESCU la EminESCU'', urmarind, pas cu pas, drumul urmasilor bijutierilor din cartierul Gutenberg.

Si uneori am crezut ca emineasca e o limba moarta. Alteori aveam impresia ca sunt ultimul vorbitor de emineasca. Pȋna cȋnd am descoperit, sub luminile curcubeului, urme de pasi pe nisip. Nisipul miscator al cuvintelor calatoare. Pasind fara stele polare si privind desertul de cuvinte din punctul de vedere al unui cititor grabit. Ȋndragostit si dez-ȋndragostit. Si iar, recitindu-l pe Eminescu, si regasind aceasta oaza ca o insula plutitoare pe un ocean ȋnvolburat. Eminescu ne-a fost dat ȋn paza, iar Eminescul ne-a fost dat sa-l traim.