Initial, volumul s-a numit: ''ANUL EMINESCU''.
Abia mai tȋrziu am cautat urmele limbajului poetic eminescian ramase ȋn limba româna actuala. Si uneori am crezut ca emineasca e o limba moarta. Alteori aveam impresia ca sunt ultimul vorbitor de emineasca. Pȋna cȋnd am descoperit, sub luminile curcubeului, urme de pasi pe nisip.
Cartea este un dialog despre limba emineasca, un dialog purtat ȋn emineasca, despre un Mihai Eminescu la 175 de ani de nemurire. Ȋn ''Luceafarul'' are loc o repetata trecere ȋn Dincolo si Dincoace.
Sunt atat de multe de spus despre Valea Plȋngerii, locul unde Eminescul se ȋnca mai vede ȋn lumina de OLO.
''Ferice de cei ce-si pun taria în Tine, în a caror inima locuieste încrederea!
Când strabat acestia Valea Plângerii*, o prefac într-un loc plin de izvoare si ploaia timpurie o acopera cu binecuvântari.'' (Psalmii)
Limbajul eminescian se orienteaza spre propria lui organizare. Este un limbaj poetic care pune accentul pe rime, pe propria lui organizare ritmica, pe modul cum se spune. Emineasca este o limba care comunica emotii nu numai la nivelul cuvintelor alese, ci si la nivelul suprasegmental. Indiferent ca este vorba despre unitați suprasegmentale extensive sau despre unitați intensive, orice unitate prozodica din limba lui Eminescu apartine vorbirii populare, de aceea emineasca este o limba vorbita, o limba care trebuie ascultata si trebuie rostita. Doar Astfel poezia lui Eminescu poate fi retraita.
